Motto: Viața e frumoasă și dacă nu e perfectă.
|
Important
Surditatea adultului Surditatea adultului nu este o boală ci un simptom. - surditatea de transmisie (când leziunea își are sediul la nivelul aparatului de transmisie)se manifestă prin infecții, malformații, obstrucție tubară. - surditatea de recepție nervoasă (când leziunea are sediul în urechea internă) se manifestă prin malformații, infecții, intoxicații medicamentoase, traumatisme, tumori. Surditatea poate parveni și în urma unor sechele a otitelor medii, a tulburărilor vasculo-funcționale ale labirintului care antrenează leziuni definitive, a șocurilor emoționale. Tratamentul este medicamentos, chirurgical sau prin protezare. Surditatea copilului Surditatea copilului poate influența profund și grav formarea intelectuală și psihologică a acestuia. Surditatea copilului se manifestă prin: - tulburări de limbaj: copilul care se naște surd nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii, nu-și formează automatismele nervoase necesare limbajului, în ciuda faptului că filiera buco-faringo-laringiană este morfofuncțional normală. Defecțiunea de vorbire este cu atât mai severă cu cât surditatea copilului se instalează mai precoce sau este congenitală. - tulburări de dezvoltare intelectuală: audiția fiind suportul unei anumite forme de gândire, copiii surzi nu-și pot forma și dezvolta gândirea conceptuală, lipsindu-le reprezentarea acustică a cuvintelor vorbite, memorate în prealabil, pornind de la ureche. - tulburări psihoafective: copilul surd are un sentiment de izolare. Evenimentele la care asistă, neavând o reprezentare senzorial-auditivă, i se par incoerente, de neînțeles pentru el, iar anturajul i se pare străin și ostil. Tratamentul surdității copilului urmărește, pe de o parte, combaterea prin mijloace specifice a agentului etiologic, iar, pe de altă parte, reeducarea copilului în sensul câștigării sau menținerii limbajului. Reeducarea este diferențiată, după cum se practică la copilul foarte mic, înainte de vârsta de 2-3 ani sau după vârsta achiziționării limbajului. De problema copiilor surzi se ocupă logopezii și ortofoniștii. Intenția ortofoniei constă în a creea copilului surd conștiința fonologică, prin toate mijloacele posibile, apoi, pornind de la această conștiință a limbajului vorbit, să realizeze la rândul lui vorbirea. 
|
|
|