Viața noastră în alt univers sonor


Motto: Viața e frumoasă și dacă nu e perfectă.




Căpitanul Nathan Green își amintește de alarma care suna în Bagdad în aprilie anul trecut. Își aduce aminte cum fugea, sunetul exploziilor rachetelor care loveau solul la 30 de metri distanță de el. A fost aruncat de explozie, rămânând inconștient și suferind răni grave asupra creierului.
Acum el aude sunetul înalt, de fundal, al unei frecvențe AM. Tot timpul.
Nu e niciun radio pe o frecvență AM. Green, care a fost ofițer în Forțele Aeriene, are 32 de ani și are tinnitus.

Nu există niciun tratament pentru tinnitus, deși se fac cercetări pentru a găsi unul. Ameliorarea provine în cele mai multe cazuri din gestionarea condiției în care cei care suferă de tinnitus se află. Nimeni nu știe exact cât de mare este grupul în care s-a alăturat și Green. Bazându-se pe un sondaj din 2007, Centrele de Control și Prevenire a Bolilor estimează că 23 de milioane de oameni din S.U.A. aud ceva în urechi atunci când nu există nicio sursă externă. Asociația Americană a celor care suferă de Tinnitus a aproximat acest numar la 50 de milioane, bazându-se pe un sondaj făcut pentru Universitatea "Gallaudet" în anii '90. Acest sondaj sugerează că aproximativ 12 milioane suferă de tinnitus cronic, lucru care îi obligă să caute asistență medicală; aproape 2 milioane suferă de o condiție atât de gravă încât tinnitus-ul interferează cu somnul, concentrarea, activitățile sociale sau munca.

Îmbătrânirea joacă de asemenea un rol important în apariția tinnitus-ului, la fel cum și anumite medicamente provoacă tinnitus. Dar zgomotul puternic și rănirea constantă a urechilor este cauza principală a tinnitusului.
Sursele acestui tip de "tratament" asupra urechilor sunt peste tot în jurul nostru: sirene, concerte rock, ventilatoare puternice, pikamere, transformatoare, tractoare, etc.
Orice zgomot mai puternic de 85 de decibeli (cam atât de puternic este zgomotul traficului care trece pe sub fereastră) poate dauna auzului și urechii. Iar datorită faptului că numarul de IPod-uri și MP3-Player-ere vândute crește, cei din tânăra generație sunt în pericol, deoarece ascultă muzică la volumul maxim.

Cercetările asupra acestei boli sunt limitate. Asociația Americană a celor care suferă de tinnitus a declarat că fondurile pentru cercetare ar putea depăși cu puțin 3 milioane de dolari. Organizația încearcă să obțină fonduri mai mari de la Guvern, în special de la Departamentul de Apărare, deoarece tinnitus-ul este primul în topul afecțiunilor veteranilor care se întorc din Irak.

Tinnitus-ul nu este o boala nouă. Hippocrates a vorbit despre ea, Beethoven a avut-o. Pete Townshed, chitaristul trupei "The Who", suferă de un caz sever de tinntius. William Shatner și David Letterman, care amăndoi suferă de tinnitus, au discutat despre asta într-o emisiune a lui Letterman. Toți descriu același lucru: că aud permanent un zgomot ca de zăngănit, hârșâit, bocănit, atunci când nu există nicio sursă de zgomot real în jur.

Cercetătorii cred că în general punctul de pornire a tinnitus-ului se află în urechea internă, cochilia. În ea există zeci de mii de celule, fiecare având niște perișori numiți stereocilia. Aceștia au rolul de a converti semnalele sonore în semnale nervoase, care, prin intermediul nervului auditiv , ajung la diferite părți ale creierului pentru a fi procesate.
"Celulele din urechea internă sunt aranjate ca tastele unui pian", a spus Craig Kasper, doctor în audiologie la o Clinică privată din New York, într-un interviu telefonic. "Fiecare dintre ele receptează o anumită frecvență, iar când anumite celule dintre acestea mor, este probabil ca acele taste ale pianului să nu mai funcționeze, ele nu mai lovesc corzile". Se pare că frecvențele înalte sunt primele care suferă de acest fenomen.
Cel mai crud este însă faptul că atunci când acele celule mor, ele nu se regenerează în cazul oamenilor, dar în cazul păsărilor da.

Deci, de ce zăngănitul din urechi?
Inițial se credea că sunetul perceput este generat de ureche. Dar Pawel Jastreboff și alți pioneri din acest domeniu au descoperit că sunetul este generat de anumite părți ale creierului, nu de ureche. Cercetările aferente au arătat că atunci când nu există un stimul auditiv, creierul reacționează la această lipsă în mai multe moduri, legate între ele prin dierite relații.

Afectarea sunetelor poate trezi în creier amintirea acestuia. Iar nervul auditiv produce în mod spontan activitate cerebrală. Combinația acestor factori poate creea zgomotul fantomă. Totul se întâmplă în felul următor: atunci când celulele urechii interne mor, creierul spune: "Stai un pic! Ar trebui să aud ceva dar nu aud. Uite aici ceva care să umple acest gol."
Salvi asociază acest fenomen cu cel care are loc atunci când ascultați radio în mașină. Cu cât vă îndepărtați de sursa postului, cu atât acesta se aude mai prost iar tendința tuturor este aceea de a mări volumul. Creierul încearcă să compenseze lipsa sunetului într-un mod similar. Acest lucru poate produce anexietate, stres și câteodată depresie. Toate acestea pot crește intensitatea la care e perceput tinnitus-ul.

În perioada 9-15 februarie 2009, în Marea Britanie s-a desfășurat Săptămâna Tinnitus

Sunetul bâzâitor
(09/02/2009, articol preluat din The New Yorker ).

Am observat sunetul într-o seară, acum aproximativ un an. La început am crezut că s-a declanșat o alarmă. Apoi am realizat că auzeam sunetul (un sunet de înaltă frecvență) mai puternic în urechea dreaptă. De atunci îl aud încontinuu. Tonul sunetului variază de la cel asemănător zgomotului de la duș până la cel provocat de o freză dentară. Când sunt concentrat la muncă la spital sau în laborator, sunetul pare distant. Dar în momentele de pauză devine din ce în ce mai puternic și mai enervant, o dată chiar m-a trezit din somn.

Tinnitus (percepția falsă a unui sunet în absența unui stimul auditiv, un zgomot fantomă) este unul dintre cele mai comune sindromuri în America, acesta afectând 12 din 100 de bărbați și 14 din 100 de femei mai în vârstă de 65 de ani. Doar rareori îi afectează pe cei tineri, cu o singură excepție, cei care lucrează în armată, pe front. Tinnitus-ul îi afectează pe cel puțin jumătate dintre soldații care au fost în Irak și Afaghistan.

În luna august anul trecut, am fost la Universitatea Buffalo, care găzduiește una dintre cele mai mari centre de cercetare și evaluare a tinnitus-ului. După ce am completat un chestionar detaliat, am întâlnit-o pe Christina Stocking de la "Speech-Language and Hearing Clinic" (Clinica pentru probleme de auz sau vorbire), care are un doctorat în audiologie și s-a specializat pe acest domeniu. Stocking credea că aș fi putut suferi o traumă auditorie în timpul tinereții în metrourile din New York. Stând în primul rând la un concert rock te expui la zgomote de 110-120 de decibeli; zgomotele din metroul New York-ez pot ajunge până la 110 decibeli. Și ca și cum asta nu era de ajuns, datorită faptului că metrourile circulă în subteran, zgomotele reverberează, spre deosebire de Boston, unde majoritatea metrourilor sunt în aer și zgomotul se diminuează, sau de Paris unde deja pe câteva linii de metrou trenurile au roți de cauciuc.

În mod normal, urechea externă, cunoscută sub numele de "pinna", captează sunetele și le redirectează în canalul auditiv care le duce la timpan. Acesta vibrează iar vribațiile sunt preluate de niște mici oase din urechea mijlocie: "ciocănelul", "scarița" și "nicovala". Acestea amplifică vibrația și o trimit în urechea internă unde "the cochlea" le convertește în semnale electrice care călătoresc de la nervul auditiv la acea parte a creierului care procesează sunetele, cortexul auditoriu. Tinnitus-ul poate fi temporar, cauzat de: exces de ceară de urechi, infecții ale urechii interne, efecte toxice, medicamente (aspirină și cele pentru cancer). Unii oameni aud sunete în liniște completă în mod spontan, acest lucru se crede că ar fi un răspuns al cortexului auditiv la liniștea anormală. Dar majoritatea celor cu simptome cronice dezvoltă tinnitus-ul odată cu pierderile de auz. Cu recenta profilare a MP3 Player-elor, rata pierderilor de auz și tinnitus ar putea crește rapid în anii următori. Un studiu recent al Uniunii Europene prevede că 10 milioane de europeni vor fi afectați de pierderi de auz severe, și, conform Academiei Americane a Audiologiei, pierderile de auz provocate de sunete puternice și susținute afectează deja 1 din 8 copii în America.

Varietatea de grade de severitate ale tinnitus-ului este la fel de mare ca cea de descrieri ale sindromului. Unii pacienți suferă de "hyperacusis" codiție în care sunetele sunt amplificate într-un mod dureros. În evaluarea standard, pacienților li se fac mai multe teste: timpanograma (pentru a determina cum răspund timpanele la presiunea aerului și o audiogramă (pentru a testa frecvența și intensitatea sunetelor pe care le puteți auzi). Deși timpanele mele sunt în regulă, Stocking mi-a zis că ultimele două teste au arătat semne de pierdere de auz, normală cu vârsta mea și cu traumele auditive.

Audilogiștii de la clinica Buffalo consultă âîntr-un an aproape 150 și 200 de pacienți care suferă de tinnitus, aproape toți dintre aceștia vin aici la recomandarea medicului deoarece sunetele pe care le aud le afectează viața socială și sănătatea.

În mai anul trecut, David Nowak, în vârstă de 64 de ani, pensionar, a suferit o infecție la ureche, pe care doctorul său a tratat-o cu antibiotice. La scurt timp după asta, el a început să audă un zgomot ca un claxon de pe stradă și a fost diagnosticat cu tinnitus.
"Este așa de tare că nu pot sa-l ignor, este un sunet înalt pe care-l aud mai mereu", spunea el înainte să fie diagnosticat. "N-aveam nicio grijă, tăiam iarba, mă jucam cu nepoțica". Acum el spune: "Viața mea a luat o pauză. Nu mai pot să fac nimic, nu mă pot concentra". "Într-o sâmbătă, mi-a spus el, am ieșit afară și am stat cu mâna pe paratrăsnet, sperând că un fulger mă va lovi, apoi m-a dus la cimitir și mi-am implorat mama să mă ia. Îmi doresc să fi murit".

Tinnitus-ul a fost descris încă de la a 17-a dinastie din Egipt (1532-1650). La acea vreme tratamentul era format din ierburi, uleiuri și pământ introduse în ureche. Prima notificare indiscutabilă a tinnitus-ului a fost făcută de Hipocrates care a folosit trei cuvinte pentru a-l descrie: "echos" (sunet), "bombos" (bâzâit) și "psophos" (sunet ușor).
Cuvantul "tinnitus" este un derivat al cuvantului latin "tinnire" (sunătoare).

În era modernă, oamenii care suferă de tinnitus suferă și de anexietate sau depresie, sau percep impulsuri spontane de la nervul auditiv. Cercetătorii au început abia recent să studieze baza neurală a tinnitus-ului. Richard Salvi, profesor la Universitatea Buffalo, este unul dintre experții în acest domeniu. Fost student al "Upstate Medical Center", din Syracuse, Salvi a încercat să determine "semnătura nurala" a tinnitus-ului prin tratarea cobailor cu medicamente care rănesc nervul auditiv; din cunoștințele anterioare rezultă faptul că, prin rănirea nervului auditiv, "cochlea" produce un zgomot constant ca un bâzâit, perceput ca tinnitus. Salvi își reamintește: "În loc să vedem hiperactivitate, așa cum se credea anterior despre tinnitus, se întâmplă exact opusul. Activitatea scade treptat. Obținusem un animal surd, și nicio activitate în urechea internă."

Salvi s-a mutat la Universittea Buffalo în 1987. El a început să ia în considerare o nouă teorie, în care hiperactivitatea era situată în sistemul nervos central în loc să fie situată în urechea internă. El a colaborat cu Dr. Alan Lockwood, un neurologist de la Universitatea Buffalo. "Inițial făceam tomografii ale creierului persoanelor normale și ale persoanelor care suferă de tinnitus", își aduce aminte Salvi. "Dar când faci tomografii ale creierului unor persoane diferite, nu te alegi decât cu mai multe variabile" (vârstă, sex, dimensiunea capului). La scurt timp după sosirea lui Salvi, el s-a întâlnit cu un grup de localnici care înființaseră un grup de ajutorare a celor cu tinnitus. O persoană, își reamintește Salvi, s-a ridicat și a spus: "Dr. Salvi, când scot limba, sunetul prvocat de tinnitus devine mai puternic". M-am uitat la acea persoană și ochii au început să-mi joace în cap și mă gândeam, "Ce se intamplă cu această persoană?". Apoi o a doua persoană s-a ridicat și mi-a spus: "Când strâng din dinți nu mai aud sunetul provocat de tinnitus". Salvi mi-a spus: "Atunci s-a aprins un beculeț, se părea că ce trebuia să facem cu tomografiile nu era să le comparăm pe cele ale persoanelor normale cu cele ale persoanelor care suferă de tinnitus, ci să le comparăm pe cele făcute atunci când zgomotul făcut de tinnitus se auzea ca de obicei cu cele făcute atunci când acel zgomot devenea mai puternic sau mai slab. Fiind același pacient puteam determina ce parte a creierului s-a schimbat".

Rezultatele primelor scanări "PET" au fost surprinzătoare. Un zgomot normal crea activitate neurală în ambele părți ale creierului, dar în cazul tinnitus-ului "am descoperit o activitate mai intensă într-o parte a creierului", mi-a spus Salvi. Dacă originile tinnitus-ului ar fi în ureche, atunci acesta ar activa în ambele părți ale creierului; dar numai una dintre părți părea activă. Acest lucru sugera că tinnitus-ul nu are loc în urechi ci în sistemul nervos central. Creierul devenea hiperactiv încercând să compenseze lipsa de stimuli auditivi, generând "zgomote fantomă". Această concluzie care a fost publicată în ziarul "Neurology" în 1998, a început să schimbe modul în care cercetătorii studiau tinnitus-ul.
Totuși, nu există o explicație convingătoare pentru care numai o parte a creierului devine hiperactivă, cu atât mai mult cu cât nu e tot timpul partea stângă sau dreaptă.

O altă ciudățenie o reprezintă un anumit tip de tinnitus numit "gaze-evoked", tip în care sunetul din urechi este provocat sau amplificat de mișcarea ochilor spre dreapta, stânga, în sus sau în jos. Studiile făcute pe acest caz arată că acest tip de tinnitus se instalează la pacienții care au avut o tumoare la nervul auditiv și care a fost înlăturată chirurgical. "Pacientul surzește complet la acea ureche, iar apoi începe să audă 'zgomote fantomă' în acea ureche "explică Salvi. "Urechea nici nu mai e conectată la creier". Când le-am făcut scanări "PET", câteva au arătat activitate în "angular gyrus", o zonă în creier situată lângă cortexul auditiv, alții aveau activitate în "stem"-ul creierului.
"Concluzia este că percepem tinnitus-ul în urechea surdă dar acolo nu mai este niciun nerv auditiv, niciun semnal de intrare pentru creier" și, a continuat cu "deci tinnitus-ul este provocat de diverse părți ale creierului".

Jean-Luc Puel, un profesor de științe neurologice din Montpellier, Franța, nu este convins că tinnitus-ul provine întotdeauna din creier ca un "sunet fantomă". El a studiat pe cobai care au fost tratați cu supradoze de aspirină sau au fost expuși la traume auditive. Puel crede că "glutamate", un transmițător neural, nu este prelucrat corespunzător în "cochlea", lucru care cauzează impulsuri anormale de la nervul auditiv, și prin introducerea unui medicament care oprește activitatea "glutamate"-ului să reducă zgomotul provocat de tinnitus. Ba chiar mai mult, Puel crede că această condiție poate avea cauze multiple. "Acest conflict între originile periferice și cele centrale al tinnitus-ului este simplistă", spune el. "Pentru a percepe tinnitus-ul, percepție subiectivă, ai nevoie de un creier". Puel acceptă că viziunea sa este contradictorie, adăugând: "Îmi place să merg la întâlniri științifice și să-i deranjez pe cei prezenți". Dar el crede de asemenea că varietatea de cauze ale tinnitus-ului se regăsesc în biologie. "Nu există numai un tip de tinnitus", mi-a zis el.

Când am vizitat laboratoarele lui Salvi, Edward Lobarinas, un cercetător, era cel care conducea experimentele pe cobaii care au fost expuși la drame auditive. Lobarinas mi-a arătat o platformă de plexiglas cu un senzor de resiune conectat la un calculator. Desupra plexiglasului era o îmbrăcăminte metalică. Primul lucru a fost să introducă un cobai în îmbrăcăminte și apoi într-o cușcă, iar apoi cușca să o pună într-o cameră acustică, în care Lobarinas introducea un zgomot pe un spectru îngust de frecvență. "Este un sunet continuu de fundal, ceva de genul unui sh-h-h" a spus el. Acesta a fost întrerupt de un zgomot puternic. "Animalul se agită", a spus el, iar acum se trimite o măsurătoare a schimbării de presiune la ecranul calculatorului, ecran pe care se putea vedea ceva de genul unui țep ascuțit.
La pasul următor, sunetul puternic este precedat de o pauză. De data asta animalul s-a agitat mult mai puțin, pe ecranul calculatorului observându-se o urcare mai mică graficului. "Când ai o pauză înainte de zgomotul puternic, ești mai puțin agitat de acesta", spune Lobarinas. "Este ca și atunci când este întuneric și ești în camera ta și un bau-bau sare la tine. Ești agitat la maximum de acest lucru. Dar dacă, înainte ca bau-bau-ul să sară la tine, ușa se deschide încet, știi într-un fel că bau-bau-ul va sări la tine, iar acest lucru micșorează agitația provocată de acest eveniment".

Când un cobai care suferă de tinnitus indus este supus aceluiași experiment, dacă acesta are un reflex robust de a se agita chiar și atunci când zgomotul puternic a fost precedat de liniște, înseamnă că acesta are tinnitus. Lobarinas spune, "Nu ne poate spune, desigur, dar are un bâzâit constant în urechi, iar noi știm asta datorită faptului că urechea sa nu percepe pauza de dinaintea zgomotului puternic. Deci reflexul său de a se agita nu se diminuează. Nu poate auzi ușa care se deschide încet, ci doar să-l vadă pe bau-bau".

Fondurile totale alocate pentru studiul tinnitus-ului în America a depășit recent trei milioane de dolari.
"Oamenii nu realizează cât de complicat este tinnitus-ul în realitate", spune Salvi. "Este în aceeași clasă cu epilepsia și alte boli neurale. Dar se cheltuie atât de puțini bani pantru studierea acestora, încât aproape că nu există nicio bază de cunoștiințe pe care să le poți dezvolta".

Perry Jeferis, acum un pensionar de 48 de ani, fost sergent în armată, a intrat în Irak cu compania a 4-a în aprilie 2003, ca o parte a inițiativei pentru libertate în Irak. "Ne-am mutat din Kuveit în Bagdad", mi-a spus el când l-am sunat, "și apoi în Tikrit, până am ajuns la granița cu Iranul". Jefferies a escortat și alimentat soldații care intrau pe câmpul de război. După o luptă nocturnă, în timp ce convoiul său evacua un soldat irakian rănit, elicopterele armatei americane au bombardat buncărele inamicului. "Eram chiar acolo în timpul exploziilor", a spus el. Mai târziu, în timp ce convoiul său realimenta o bază la granița cu Iranul, o explozie la un fort Irakian i-a zguduit Humvee-ul. "Credem că hoții au cauzat-o", spunea el. "Au prăjit fortul".

Chiar dacă traumele auditive erau mai dese și mai intense pe câmpul de bătălie, Jefferies spune că a fost expus la zgomote repetate în timpul lungii sale cariere în armată. În timpul antrenamentelor de bază, în timpul tragerii la tir, "purtam casca de protecție numai pe o ureche, astfel încât să-l auzim pe instructor când acesta striga la noi". În timp ce învățam să trag cu o armă de calibru 50, dintr-un transportator de persoane blindat, își amintește el, "nu purtam niciun fel de protecție pentru urechi. După acest exercițiu îmi curgea sânge din urechi". Și-a spart timpanul. Cu toate astea, explozia fortului din apropiere a fost ceva diferit de tot ceea ce i se întâmplase anterior. "M-am simțit ca și când eram sub apă de câteva minute", mi-a spus el. De atunci el suferă de tinnitus. "Este un sunet înalt, constant, parcă ar fi un ton electronic", a spus el. "Iar urechile mele sunt grele și blocate".

Fiind prim-sergent, Jefferies a acționat ca un sfătuitor pentru ceilalți soldați în timpul plasării lor. "Una dintre sarcinile mele era aceea de a găsi răspunsuri. Dar nu-mi aduc aminte de vreo discuție despre protecția urechilor". Soldaților din această unitate li s-a cerut sa aibă la ei dopuri de urechi, dar cei mai mulți atașau cutia cu dopuri în fața vestelor antiglonț. "Câteodată trebuia sa ascult trei radouri deodată și să și răspund, eu fiind într-un Humvee" a continuat Jefferies. Nimeni nu purta acele dopuri de urechi, nici măcar când la bază erau testate tunurile. În 2004, Jefferies s-a retras din serviciul activ și a fost premiat "Bronze Star" (Steaua de Bronz) și "Legion of Merit" (Legiunea de Merit).

Auzul lui Jefferies fluctuează, diminuându-se până la 35 de procente sub nivelul normal, iar acum se afla undeva la 10 procente datorită tinnitus-ului. El este un membru activ al Veteranilor din America care au servit în Irak și Afaghistan, și lucrează ca agent de recrutări la Institutul Robertson Blood Center, din Fort Hood, Texas. "Îmi este greu să aud ceva într-un bar sau într-un restaurant, îmi este greu să înțeleg anumite cuvinte, și trebuie să dau televizorul la volum maxim", mi-a povestit el. Câteodată, sunetul înalt creat de tinnitus îl trezește pe Jefferies în mijlocul nopții.

Un raport recent de la "Department of Veterans Affairs" estima faptul că 70.000 dintre cei 1.3 milioane de soldați care au servit în Irak și Afaghistan primesc pensie pentru disabilități datorită faptului că suferă de tinnitus, și că peste 58.000 primesc această pensie după ce și-au pierdut auzul datorită serviciului militar. În 2006, "V.A." a raportat că a cheltuit 39.000.000 de dolari pentru pensiile veteranilor care suferă de tinnitus.
O efectuare a examinarii audiologice pe mai mult de 141.000 de soldați (activi, membri de gardă, rezerve), examinare ce a durat din aprilie 2003 până în martie 2004, a scos la iveală faptul că mai mult de 30 de procente dintre diagnosticele cauzate de explozii erau ocupate de tinnitus. Studiul, provenit de la "U.S. Army Center for Health Promotion and Preventive medicine" (Centrul Armatei Americane pentru Promovarea Sănătății și prevenirea bolilor), a tras concluzia că: "Nu există destule dopuri de urechi pentru ca fiecare soldat să aibă câte o pereche. De asemenea, există și o problemă cu un regulament medical al armatei (comandantul trebuia să primească informații de la trupe, așa că acestea nu puteau purta căști).
În sfârșit există o dovadă, aceea că soldații care au suferit răni în urma exploziilor nu au fost trimiși la audiologie pentru o consultație adecvată și tratament". Cum existau deja vestele antiglonț și Humvee-urile blindate, Pentagonul nu a reușit să găsească niciun fel de protecție auditivă adecvată, protecție de care era nevoie urgent. Și ca și cum asta nu era de ajuns, soldaților care au fost echipați cu dopuri de urechi nu li s-au dat destule instrucțiuni despre cum să le folosească, aceștia crezând că dopurile de urechi interferează cu sunetele de joasă frecvență, cum ar fi o comandă șoptită în timpul misiunilor de tip "caută și distruge", aceștia alegeau să nu le poarte.
Theresa Schulz, un audiolog care a lucrat în armată 21 de ani, mi-a spus că pierderile de auz în acompaniament cu tinnitus-ul sunt cauza numarul 1 a dezabilităților din armata americană a soldaților care au servit în Irak și Afaghistan. "Cred că este din cauza atacurilor urbane", mi-a spus ea, acele focuri de armă, explozii de mortar sau grenade care se produc adesea în spații închise sau în apropiere. După ce a plecat din armată, Schulz a lucrat la "National Institute for Occupational Safety and Health" (Institutul Național pentru Sănătate și Siguranță la Locul de Muncă), în domeniul conservării auzului lucrătorilor, iar acum lucrează în sectorul privat, creând dispozitive care ne pot proteja auzul. Pentru civili, susține Schulz, zgomotele neobișnuite ca exploziile de la demolări sau picamere pot fi anticipate și ai timp să te protejezi de ele, "acest lucru nu se întâmplă și în armată unde o explozie poate avea loc oricând".

În toamna lui 2004, un articol din "Hearing Health" avea ca titlu "Soldații se întorc acasă cu o rată alarmantă de pierdere de auz" mi-a scris Schluz. "Din păcate, resursele necesare misiunii de a conserva auzul soldaților se micșorează în același ritm în care situația se înrăutătește". Slujbele pentru audiologiștii activi au fost rapid eliminate, din 1990 aceste poziții au scăzut de la 73 la 25, iar încă 6 se așteaptă să fie eliminate în anii următori. Între timp, "în armată... numai 46% dintre cei care aveau nevoie de o consultație a auzului (aceștia fiind expuși la explozii ce provoacă sunete extrem de puternice în fiecare zi), au primit una anul trecut".

Armata a încercat să facă protecțiile de urechi mult mai disponibile. Dopurile de urechi pentru soldați au fost inventate în Franța în anii 1990, ele conțin un filtru acustic unic, de dimensiunea unui bob de orez. Acest filtru creează fricțiune pentru a putea capta sunetele potențial dăunătoare și să le respingă, în acest fel sunetele neajungând în ureche. Schulz l-a descris ca fiind de tip "low-end" (mic la capăt), explicând: "Este de fapt un dop de urechi tradițional care are un filtru înăuntru, care permite trecerea sunetelor pe care le-ai auzi în mod normal, în timp ce le blochează pe cele mai puternice, cum ar fi zgomotul de mitralieră. Un dispozitiv mult mai avansat, numit "QuietPro", este un dispozitiv de comunicare cu "headset" incorporat, dar de asemenea și cu un nivel mare de protecție. Zgomotele continue de frecvență joasă care sunt peste 85 de decibeli, zgomote ca cele produse de elicoptere și vehiculele blindate, sunt atenuate până la un nivel de 30 de decibeli. Microfonul amplifică sunetele ambientale, dar zgomotele foarte puternice sunt blocate instantaneu de un procesor digital; amplificarea normală a sunetelor este repornită imediat ce zgomotul puternic încetează. "Este un dispozitiv auditiv care te și ajută, te și protejează în același timp", susține Schluz. "Este un dipozitiv care îți permite să dai volumul mai tare pentru a auzi ce este dupa o ușă sau după un colț, dar te și protejează în timpul exploziilor și revine după ce efectul sonor al acestora a trecut, astfel încât să poți auzi din nou ce se întâmplă după ultima explozie". Marina a adoptat QuietPro, dar armata și forțele aeriene, susține Schluz, merg pe ideea "așteptăm și vedem", mai ales datorită faptului că un QuietPro costă aproximativ 1000 de dolari.
Dar, spune Schulz, tinnitus-ul și perderile de auz pot fi cauza unei relocări a unui soldat și se califică la clasa de handicap. "Este una dintre situațiile de genul "pay-me-now, pay-me-later" (plătești acum sau vei plăti mai târziu). "Prețul pe care-l plătești acum este mic" ("pay-me-now is really less").

Colonelul Kathy Gates, directorul Centrului de Audiologie al Armatei și al Centrului de Comunicare din Washington D.C., a servit ca și consultant audiolog pentru chirurgul general al armatei, încercând să recreeze programul auditiv din acea branșă a serviciului. În 2004, Gates a instituit un test anual pentru verificarea auzului soldaților care urmează să fie trimiși la luptă, iar anul trecut a făcut ceva asemănător și pentru cei care se întorceau din serviciu. Toți soldații trebuie să fie instruiți despre cum să folosească dopurile de urechi pentru soldați. Gates a ajutat la crearea unei strategii care urmărea să-i facă pe soldați să poarte aceste dopuri de urechi, și au reușit prin a face legătura dintre acestea și succesul într-o bătălie decât prin legarea acestora de calitatea vieții. "Un soldat cu pierderi de auz nu se poate coordona în luptă", spune Gates. "Noi nu legăm auzul de calitatea vieții fiecăruia ci de succesul unei misiuni". Gates spune că QuietPro este testat pe teren în Irak și Afaghistan, și că armata a crescut numărul de locuri de muncă disponibile în Irak pentru audiologi. Chiar și așa, recrutarea a durat mult, iar armata nu are toate locurile ocupate deși fondul pentru programul auditiv este din nou cât era înainte de a fi scăzut.

Eforturile de a livra echipamente adecvate și a instrui soldații au fost încununate de succes. Specialistul Joseph McLosky, în vârstă de 24 de ani, este un membru al rezervei militare. În septembrie 2006, unitatea sa a fost trimisă la Fort Dix pentru a se pregăti pentru lupta în mediul urban și i-au fost date o pereche de dopuri de urechi pentru soldați. Cu două fețe și codate după culori (verde pentru când se trăgea cu arma în mod continuu, la tir de exemplu, și galbene în timpul misiunilor), dopurile de urechi, spune McLosky, erau folosite pe lângă "headset"-urile pe care soldații le folosesc. "Mulți soldați credeau că e ridicol să le porți pe amândouă", mi-a spus el, când am vorbit în septembrie.
În decembrie 2006, McLosky a fost trimis în orașul Bayji, între Bagdad și Mosul, în nordul țării, pentru a antrena recruții de la forțele de poliție irakiene să folosească armele de foc, să facă misiuni de patrulare și să urmarească insurgenții. "Am mers de la o stație de poliție la o alta în lungul aceleiași străzi, petrecând între 8 și 16 ore pe zi în convoi", a declarat el. Au întâlnit aproape un "I.E.D." pe săptămână. În iunie 2007, echipa lui trecea pe la un punct de verificare când o mașină bombă a explodat. "Praf și fum și resturi zburau prin aer pe lângă capul meu", a continuat el. "Am stat treji toată noaptea și mă gândeam că am visat". De altfel el nu se afla decât la câțiva metri de explozie, McLosky a spus: "Urechile nu-mi bâzâiau". În octombrie, un "I.E.D." s-a detonat sub camionul lui McLosky. "Am fost aruncat din vehicul", mi-a spus el. "Mi-a rupt pelvisul, piciorul stâng și glezna. A trebuit să mi se amputeze piciorul stâng". În ciuda severității rănilor sale, McLosky a scăpat cu auzul intact; acum vrea să devină doctor terapeut.
După relocarea sa, McLosky mi-a spus că era ușor să-ți dai seama care erau soldații care nu purtau dopuri de urechi. "Erau cei care întrebau tot timpul, 'Ce?, Ce?'"

Pacienții care suferă de tinnitus și sunt disperați în a găsi un tratament, adesea ajung să folosească tratamente populare. Christina Stocking aude adesea despre pacienți care folosesc tratamente naturiste cum ar fi ginkgo biloba sau supradoze de vitamina B, niciuna dintre aceste metode nu s-a dovedit eficientă în studiile efectuate în mod controlat, la o scară mai largă. Antioxidanții sunt adesea recomandați (datorită faptului că se crede că procesul de îmbătrânire este legat de rănile provocate țesuturilor, inclusiv nervului auditiv, prin oxidare) totuși, niciun tratament nu a fost atestat.
Unele dintre cele mai extreme metode de care a auzit Stockings, inclusiv metoda "neti pot", un dispozitiv care este format dintr-un ceainic cu o țeavă mai lungă de curgere; dispozitivul este umplut cu apă caldă sărată și este folosit pentru a iriga canalele nazale.
"Te așezi într-o poziție în care îți poți turna apă într-o nară iar conținutul ajunge până la sinus și se scurge pe partea cealaltă", a explicat Stocking.
O altă metodă este "aprinderea cerei din urechi" mi-a spus ea. "Oamenii chiar iau hârtie de ceară, o rulează, introduc un capăt în ureche iar pe celălalt îl aprind".

Stocking a învățat cu ajutorul profesorului Pawel Jastreboff, acum profesor la Universitatea Emory, care a creat un plan de tratamente numit Terapie pentru Retragerea Tinnitus-ului. Acesta combină consilierea, pentru a reduce anxietatea, cu terapia prin sunete, folosind un sunet neutru de fundal. Stocking a determinat întâi câți decibeli are tinnitus-ul meu, iar apoi a transims un sunet asemănător celui de apă curgătoare către ambele urechi. Pentru prima dată într-un an, nu puteam auzi tinnitus-ul, nici măcar dacă voiam.
Dispozitivul este aprobat de "F.D.A." pentru tratarea tinnitus-ului, fiind produs de o companie numită Neuromonics. Acesta este în mare un MP3 player. Mi-am pus căștile și am ascultat o parte dintr-o melodie clasică. "Aceasta are rolul de induce relaxare", mi-a explicat Stocking, o componentă cheie a gestionării tinnitus-ului. Din nou, în câteva momente tinnitus-ul a dispărut. Teoria, elaborată de Jastreboff, este accea că atunci când mai multe sunete sunt trimise către creier, sensibilitatea acestuia crește iar activitatea spontană scade (efect remarcat de asemenea de Hypocrates).

Un simplu dispozitiv auditiv poate reduce tinnitus-ul prin amplificarea zgomotului de fundal, dar alte strategii includ folosirea sunetelor din ambianță, cum ar fi o melodie provenită de la un casetofon sau un zgomot provocat de un ventilator. Similar, un dispozitiv numit generator de sunete, care se introduce ca o cască în ureche, poate oferi un sunet neutru care interferează parțial cu tinnitus-ul. "Oferă un sentiment de relaxare și de control asupra tinnitus-ului", a spus Stocking. "Pacienții simt că sunt capabili să facă ceva în privința tinnitus-ului. Și, prin adăugarea unor sunete adiționale, se pare că dispozitivul coboară sensibilitatea sistemului auditiv".

Recent, l-am intalnit pe Dr. David Vernick, un specialist în ORL la spitalul meu, "Beth Israel Deaconess". El a revăzut testele făcute în Buffalo și a tras concluzia că am nevoie de un aparat auditiv. "Te va ajuta cu siguranță, oferindu-ți de ceea ce îți e dor acum", mi-a spus el. "Este greu să știi acum cât de mult te vei relaxa folosind acest dispozitiv împotriva tinnitus-ului". A adăugat că acele aparate auditivie acționează adesea ca o placentă.

Ann Stockwell, o audiologistă de la biroul lui Vernick, a introdus datele din audiograma mea într-un calculator și apoi a folosit căști pentru a transmite sunetele generate de calculator, în esență să programeze aparatul auditiv. Am ascultat o varietate de tonuri, pe care Stockings le-a comparat cu datele din audiograma mea. După ce mi-a instalat dispozitivele auditive, m-a rugat să mă întoprc cu spatele. De la 6 de metri depărtare ea mi-a vorbit normal iar eu am înțeles fără nicio problemă. "Dispozitivele vor amplifica zgomotele de fundal, ca cele de la frigider sau uscător", mi-a spus ea.
"Inițial, senzorii vor fi excitați la maximum, dar te vei adapta. Îmi place să spun că vom intra în dulapul auditoriu și vom arunca tot ce creierul nu poate auzi. Iar apoi îl vom umple cu un nou set de sunete. Iar, probabil, creierul tău se va modifica astfel încât să auzi tinnitus-ul mai slab".

Dispozitivele auditive nu sunt o rezolvare totală a problemei: într-o cameră fără zgomote, tinnitus-ul mă deranjează la fel de mult ca de obicei. Dar când lucrez la birou, cu dispozitivele auditive în urechi, pot să aud zgomotul provocat de aerul condiționat, zgomot pe care înainte nu-l puteam auzi. Am încercat să aud zgomotul provocat de tinnitus, care mă acompania mereu înainte.
Nu l-am mai auzit!

Chiropractica, o eficacitate dovedită

(Articol preluat din revista medicală SanteActuelle, cu sprijinul doamnei Mihaela MJ, căreia îi mulțumim și pe această cale)

Chiropractica este o tehnică de manipulare a vertebrelor din regiunile cervicală, dorsală și lombară. Ea poate fi utilizată și pentru leziunile de menisc sau ale gleznelor, pentru unele afecțiuni ale tendoanelor, dar și pentru rupturile musculare vechi.
Fondatorul chiropracticii este David Palmer, care în 1895, a reușit să-i redea unei persoane auzul prin corecția vertrebrelor cervicale. Conform teoriei elaborate de Palmer, numeroase probleme de sănătate pot fi cauzate de deplasarea vertebrelor care împiedică transmiterea normala a influxului nervos și circulația normală a energiei vitale.

Numeroase studii realizate, în Statele Unite, în Marea Britanie, Elveția, Italia - țări care includ chiropractica în îngrijirile medicale - arată eficacitatea acestei tehnici.
Acum 20 de ani, un studiu canadian demonstrase deja efectul superior al acestor tehnici de manipulare în comparație cu un tratament cu anti-inflamatoare, în cazul durerilor vertebrale cronice : 208 pacienți din 238 incapabili să lucreze de mai mult de 7 ani au putut reîncepe o activitate profesională normală datorită manipulărilor.
În 2007, un alt studiu american efectuat pe 70000 pacienți, timp de 7 ani, a arătat că îngrijirile regulate făcute de un chiropractician au dus la o diminuare clară a numărului de internări în spital, a duratei de spitalizare, a prescrierilor medicale și a numărului de operații chirurgicale.

Ce este un chiropractician ?
Un profesionist de sănătate care "tratează toate deranjamentele articulare (coloana vertebrală, picior, umăr, ..). Obiectivul lui nu e acela de a se substitui tratamentului medical, ci e acela de a oferi o alternativă chirurgiei și medicamentelor, ori de câte ori diagnosticul pus face terapia posibilă", explică Philippe Fleuriau, președintele Asociației Fraceze de Chiropractica (AFC). Chiropracticianul utilizează mâinile, ajustând articulațiile, grație manipulațiilor în profunzime. "De aici vine micul zgomot care se aude când se face corecția", precizează Ph. Fleuriau.
Un zgomot care corespunde de fapt unei eliberări de gaz și nu, cum gândesc des pacienții, unui scrâșnet între 2 vertebre care se mișcă. Oricare ar fi problema tratată, cea mai mare parte a lucrului chiropracticianului e facută pe coloana vertebrală pentru că de aici pornesc toți nervii din corp. Chiropractica poate alina/vindeca diverse probleme.

Dureri lombare (de șale)
Este indicația cea mai cunoscută a acestei terapii. Necesită un examen amănunțit, un interogatoriu medical precis și, des, prescripția de radiografii. Manipulările, destinate a reda mobilitatea, nu se fac numai pe coloana vertebrală. Mai multe ședințe sunt câteodată necesare. O ședință de întreținere este, în plus, recomandată la fiecare șase luni sau o dată pe an. Cu ocazia ședinței, practicianul își sfătuiește pacienții cum să aibă pozițiile corecte în viață cotidiană și să facă exerciții fizice. E bine de știut că puteți consulta chiropracticianul pentru toate necazurile de tip durere, entorsă de genunchi, de umar, de cot ...

Dureri de cap
Specialiștii americani au demonstrat că în caz de cefalee, dupa 10 ședințe cu chiropracticianul, cantitatea de medicamente luată diminuează cu 36% și că numărul crizelor scade cu 69%. De ce? Pur și simplu pentru că chiropracticianul redă suplețea cefei, elimină tensiunile și relansează circulația sângelui. Pe scurt, se suprimă o mare parte a elementelor care pot da crize de durere de cap.

Tulburări de somn
Sistemul nervos e dirijorul întregului nostru corp. El este acela care conduce și reglează toate funcțiile organice, în special somnul. Eliberând sistemul nervos, chiropracticianul va permite influxului nervos să circule mai bine, favorizând astfel somnul.

Acufene
Zgomotele sau șuierăturile în urechi au mai mulți factori. Chiropractica poate, în funcție de tip și de cauză, să aducă ameliorări prin ajustarea vertebrelor cervicale și a maxilarului, pentru a reda o mobilitate coerentă la toate articulațiile apropiate urechii.

Medical Newstoday, 20 septembrie 2008

Cercetătorii de la Universitatea din Essex, Colchester, din Marea Britanie, au primit o echipă de studenți pentru un studiu de 3 ani la Institutul Royal National pentru Oameni cu Deficiențe de Auz din Londra. Acest studiu va investiga relația dintre acufene și urechea interioară.

Premiul in valoare de 69 000 de lire a fost acordat pentru Laboratorul de cercetare a auzului, din Departamentul de psihologie a Universității. Cercetările vor fi efectuate de Cristine Tan, audiolog, și vor fi supervizate de profesorul Ray Meddis din departament, iar co-supervizor va fi Don McFerran, un consultant orl-ist de la Spitalul din Essex.

În prezent nu există o cale obiectivă de a măsura acufenele și nici un consens cu privire la cauză sau tratament. Teoriile preliminare asupra cauzei acufenelor se concetrează spre ureche, cercetările ulterioare se concentrează pe relația dintre auz și creier.

Studii recente sugerează că progresul vine folosind mai multe teste de auz sofisticate- spune Meddis. Laboratorul dezvoltă teste de auz computerizate, ca parte a proiectului Hearing Dummy, într-un studiu de 3 ani făcut de Consiliul de Cercetare de inginerie și fizică. Testele sunt sensibile la anomaliile minore și vor fi folosite pentru investigarea celor suferinzi de acufene.

Efectele acufenelor asupra relațiilor, a vieții sexuale și a muncii

Conform unui studiu efectuat de către British Tinnitus Association:
1. 41% dintre cei care supraviețuiesc cu acufene au spus că au probeme cu relațiile interpersonale.
2. 27% dintre persoanele cu probleme interpersonale cauzate de acufene cred că această boală le-a afectat viața sexuală.
Rezultatele indică o lipsă de înțelegere din partea partenerului, ținând cont că 39% dintre cei care au probleme în cuplu susțin că partenerul de viață nu le înțelege boala.

Sondajul a fost efectuat online de către RNID, pe un eșantion de 9 milioane de persoane cu probleme auditive din Marea Britanie. Acufenele, de care suferă peste 4.6 milioane de britanici, este termenul pentru orice zgomot auzit într-o ureche, în ambele sau în cap. Multe persoane care suferă de acufene se confruntă cu o lipsă de înțelegere din partea celorlalți și se simt izolați, conform acestui studiu.
Studiul dezvăluie că relațiile personale nu sunt singurele aspecte ale vieții afectate de acufene.

1. 42% dintre intervievați spun că acufenele au un efect negativ asupra muncii lor.
2. 44% dintre cei care muncesc nu le-au spus colegilor despre boala lor de teamă că aceștia nu îi pot înțelege.
3. 23% dintre dintre cei care nu le-au spus colegilor despre boala lor motivează că astfel li s-ar reduce perspectivele carierelor, fapt care ar trebui cunoscut de către angajatori, mai ales că 22% dintre cei suferinzi de acufene au dobândit boala la locul de muncă.
4. 78% dintre cei intervievați spun că viața personală le este afectată din cauza stresuluigenerat de acufene.

Directorul BTA, Ewart Davies spune: "Deși acufenele nu amenință viața, este o boală stresantă și are un efect negativ asupra vieții oamenilor, așa cum o arată și acest sondaj. Sunt multe modalități de a gestiona acufenele, astfel încât efectul asupra vieții oamenilor să fie diminuat. Este foarte important pentru acufenici să știe că există Asociații și Grupuri de suport care le pot oferi suport pentru a-și gestiona acufenele."

Sondajul arată că 26% din persoane spun că nu au consultat niciodată un doctor cu privire la acufene.

Deocamdată nu există tratament pentru acufene, dar există multe modalități de a gestiona acufenele prin terapie, relaxare și aparate auditive.




Ca urmare a succesului pe care l-a avut Conferința oamenilor de știință din luna martie, zilele acestea se pregătește următorul eveniment. Acesta va avea loc în luna octombrie 2008 la Londra și va reuni oameni de știință care lucrează pentru a găsi tratament împotriva acufenelor și pentru a înțelege mai bine cum funcționează aparatul auditiv, de la ureche și până la creier.
Evenimentul va include și o demonstrație cu metoda bionică. Această metodă ne arată cât de complexă este mașinăria din interiorul urechilor, cum ne ajută aceasta să auzim muzică și sunete, ce o determină să se deterioreze și dacă oamenii de știință pot înlocui sau crea o ureche artificială.
Se vor prezenta, de asemenea, lucrări despre metodele de gestionare a acufenelor precum și actualizări privind evoluțiile recente de cercetare în terapiile cu droguri pentru tinnitus.








Home


Sistemul auditiv
Ce sunt acufenele?
Cum să prevenim

Sfaturi
Tratamente
Noutăți

Manifest
Celebrități
Acufenele și arta

Forum

Jurnal
Contact