Viața noastră în alt univers sonor


Motto: Viața e frumoasă și dacă nu e perfectă.





Dacă zgomotul din urechea ta are același ritm ca și bătăile inimii, înseamnă că ai acufene pulsatile. Acest sunet poate fi la înălțimi joase, poate fi un bubuit grav sau pocnituri la frecvențe înalte. Este cel mai puțin întâlnit tip de acufene, doar 3% din cei afectați de acufene experimentează un astfel de tip.

În general, cauzele acufenelor pulsatile au legătură cu vasele de sânge și cu circulația sângelui. Este binecunoscut faptul că hipertensiunea, tumorile( glomus), problemele cu inima și anomaliile unei vene sau artere, sunt principalele cauze ale acufenelor pulsatile. Suplimentar pot fi și alte cauze, precum:

- Malformațiile arteriale
- Hipertensiunea benignă intracraniană
- Boala aterosclerotică a arterei carotide
- Artere deformate
- Leziuni vasculare intracraniene
- Inflamarea sau infecția cronică a urechii mijlocii
- Tumori vasculare în urechea mijlocie
- Efuziuni ale urechii mijlocii

Acufenele pulsatile sunt un indiciu al unor tulburări vasculare și necesită investigații pentru a exclude anevrisme, neoplasme vasculare, obstrucții arteriale. Pe lângă audiogramă, în unele cazuri sunt necesare pentru diagnostic investigații imagistice, cum ar fi Doppler vascular, tomografia computerizată sau rezonanță magnetică cerebrală. Tratamentul este în gerenal dirijat în sensul vindecării bolii subiacente, în sensul corectării hipoacuziei. Cum acest sindrom poate ascunde multe tulburări, este bine să urmăriți schema de investigații pe care o recomandă medicul.

Este importană descoperirea principalei cauze ale zgomotului ritmic pentru a putea fi tratată corespunzător. Pentru depistarea sursei, medicul trebuie să efectueze o serie de teste. Asta implică techinici precum: rezonanța magnetică, ultrasunete, scanare, ultrasonografia carotidei arteriale, pentru depistarea principalelor cauze.

Cum se tratează?

Cum am menționat, tratamentul este dependent de cauza sa. Dacă, de exemplu, cauza principală este blocarea arterelor, atunci este nevoie de intervenție chirurgicală, dacă principala cauză este hipertensiunea, atunci se aplică un tratament medicamentos.

În cele mai multe cazuri, suferinzii de acufene pulsatile au nevoie de tratamente multidisciplinare și de un management al simptomelor variat. Metodele standard de tratament includ terapia medicamentoasă, tratamentele alterative, feedbackul biologic și terapiile de relaxare. Pentru a obține un nivel mai scăzut al zgomotului din urechi, nivelul colesterolului din sânge trebuie de asemenea scăzut. Desigur, o dietă echilibrată și exerciții fizice care să îmbunătățească circulația sângelui sunt necesare.




Societatea americană pierde zilnic 200.000$ , din cauza persoanelor cu deficiențe de auz, care nu își pot defășura normal activitatea la locul de muncă. Aceste pierderi pot fi substanțial reduse dacă persoanele cu deficiențe de auz ar primi mai repede un tratament adecvat bolii de care suferă sau dacă ar folosi o proteză auditivă. Demararea unor programe sociale care să consilieze persoanele cu deficiențe de auz ca acestea să rămână pe piața forței de muncă, sunt esențiale.
În comparație cu alte boli, pierderea auzului poate fi astăzi relativ ieftin și ușor de recuperat.

În Noua Zeelandă este epidemie de pierderea auzului
Ipod-urile, mp3-urile și alte asemenea aparate sunt principala cauză pentru care în Noua Zeelandă tot mai mulți tineri își pierd auzul. Din punct de vedere al costurilor și al pierderii calității vieții, se poate vorbi de o epidemie.

Pierderea auzului este printre handicapurile care se pot trata astăzi ieftin și cu un real beneficiu pentru bolnav, în conformitate cu Raportul de la Maastricht. Raportul de la Maastricht pune accentul pe schimbările în calitatea vieții în raport cu costul adecvat pentru aceasta.

Zgomotul din grădinițe este periculos
Nivelul de zgomot din grădinițe, provocat de țipetele copiilor, este o problemă semnificativă pentru educatori. Aceștia riscă să facă atât Tinnitus cât și să surzească. Tot mai mulți educatori care lucrează în grădinițe folosesc protecții personalizate pentru urechi.

Una din șase persoane riscă pierderea auzului
16% din adulții europeni suferă de pierderea auzului într-un grad atât de mare încât această problemă le afectează grav viața de zi cu zi. Cu toate astea, prea puține persoane cu probleme de auz folosesc proteze auditive deși acestea le pot îmbunătăți foarte mult calitatea vieții.




Tinnitus este rezultatul obișnuit al disfuncțiilor neurale din sistemul auditiv. Tinnitusul nu apare peste noapte, această condiție este rezultatul unor traume care se repetă perioade lungi de timp, cum ar fi problemele legate de îmbătrânirea auzului, agresarea auzului în mod constant cu boxe sau la locul de muncă, tratament îndelungat cu medicamente, precum și trauma acustică sau leziuni. Studii recente au raportat că 50% dintre suferinzii de Tinnitus au fost expuși zgomotului puternic a exploziilor.

Impactul Tinnitusului asupra vieții poate fi devastator. Când auzi tot timpul un sunet puternic în cap, nu te poți relaxa, nu poți adormi și nu te poți concentra, parcă tot timpul ești în priză și această situație îl face pe suferind să se izoleze și să evite orice contact social. Toate acestea duc la sentimentul disperat că au pierdut controlul asupra vieții lor.

Vernon JA, care și-a dedicat viața studierii Tinnitusului, spune că:
"În opinia mea, dintre toate lucrurile tragice care i se pot întampla unui om în timpul vieții, tinnitus-ul este al treilea cel mai rău... Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este durerea permanentă care nu poate fi tratată sau ameliorată... al doilea cel mai rău lucru este senzația severă și continuă de vertij... iar al treilea este tinnitus-ul, deoarece nimic nu afectează mai mult calitatea veții unui om decât tinnitus-ul..."

În ciuda faptulului că Tinnitusul este o condiție gravă și cu efecte devastatoare, suferinzii s-au confruntat adesea cu lipsa de consecvență pentru un tratament eficient. Multora li s-a spus, de către medicul lor, "nimic nu se poate face, trebuie să învățați să trăiți așa"...

Și totuși, studii recente în neurologie, au adus speranță pentru suferinzii de Tinnitus. Cercetătorii au demonstrat că Tinnitusul are legătură directă cu neurologia. Modificările neurologice includ răspunsul adaptiv al creierului la privarea de auz și aceasta duce la sensibilitate crescută în sistem și crește percepția inițială a sunetelor, fortându-l pe suferind să fie atent la ele.

Tratamentul Neuromonics pentru Tinnitus ia în considerare plasticitatea neuronală (Plasticitatea neuronală este un proces fundamental care permite creierului să recepționeze informații din mediu și să formeze răspunsuri adaptate la stimuli noi) care stă la baza Tinnitusului și modificările obiective pe care acesta le determină. Metoda constă în utilizarea unui stimul acustic care combină muzica cu un stimul neuronal incorporat, cu spectrul modificat și personalizat în funcție de fiecare suferind în parte. Contorizând pierderea de auz pentru mai mulți pacienți, Neuromonics oferă o bandă largă de stimuli neuronali. Acest stimulent este livrat sub forma unui produs medical portabil.



Aparatul utilizează sistemul limbic (totalitatea structurilor cerebrale situate în regiunea mediană și profundă a creierului, jucând un rol major în memorie și emoții, precum și în elaborarea comportamentelor) și elimină stressul cauzat de Tinnitus. Un avantaj important în procesul de personalizare îl constituie faptul că acesta folosește stimuli confortabili de frecvență joasă. Utilizarea aparatului transformă stressul cauzat de Tinnitus într-o experiență relaxantă. Se recomandă ca aparatul să fie folosit minim două ore pe zi, în fiecare zi, în special în crizele cauzate de Tinnitus, pentru a obține un sentiment de control și pentru a reduce impactul negativ al Tinnitusului asupra suferindului. Folosit în mod constant, aparatul poate să reducă, pe termen lung, perturbațiile provocate de Tinnitus. Folosirea aparatului și a stimulilor acustici este asistată de un program de monitorizare pentru o perioadă de șase luni. Este indicat ca folosirea aparatului să se facă în paralel cu sprijinului medicului.

În faza de început, aparatul vă ajută să mascați sunetul dat de Tinnitus în timpul folosirii aparatului și vă ajută să vă relaxați înainte de a adormi. Apoi, treptat, folosind aparatul în mod regulat câteva ore pe zi, pacienții se vor dezobișnui să fie atenți la sunetele provocate de Tinnitus. Studiile clinice au raportat ca pentru pacienții care au folosit aparatul timp de șase luni, Tinnitusul s-a redus cu 65% din intensitate. 80% dintre pacienți au spus că după folosirea aparatului, Tinnitusul lor nu mai are valori semnificative.

Lansat inițial în Australia, tratamentul este disponibil acum în peste 100 de locații din SUA precum și în Noua Zeelandă și Singapore.

Rezultatele obținute până în prezent în practica privată cu pacienții a căror Tinnitus a fost atribuit traumelor cerebrale și acustice, au fost pozitive. Testele efectuate pe un grup de 48 de pacienți cu Tinnitus au avut următoarele rezultate: pentru 23 dintre aceștia s-a demonstrat că Tinnitusul s-a declanșat ca urmare a unei traume acustice, pentru 8 pacienți s-a demonstrat că Tinnitusul s-a declanșat ca urmare a accidentelor auto, 2 dintre ei au fost expuși la zgomotul exploziilor iar ceilalți au avut probleme cu urechile. Dintre aceștia, 8 au primit plăți compensatorii pentru accidentele care le-a declanșat Tinnitus.

Tinnitus diagnostic - articol preluat de la www.orlonline.ro



Modalități de abordare a Tinnitusului


Cuvântul tinnitus este derivat din latinescul tinniri care înseamnă a suna. Tinnitusul este definit ca fiind o percepție auditivă nedorită, de origine internă, frecvent localizată și rareori auzită de ceilalți.
Este un simptom comun care afectează 10% din populație. Prevalența cea mai mare se înregistrează la grupa de vârstă cuprinsă între 40-70 de ani. Are o prevalență aproximativ egală la bărbați și femei și doar ocazional se poate întâlni la copii.

Severitatea tinnitusului variază de la zgomote obișnuite, ocazionale, în una sau ambele urechi, până la sunete greu de suportat, care pot conduce unele persoane la suicid. Persoanele cu simptome de tinnitus pot descrie diferit, din punct de vedere psihoacustic, nivelul de disconfort creat și impactul lui asupra vieții zilnice.
Datele epidemiologice relevă că aproximativ 1/4 din persoanele cu tinnitus sunt deranjate de acesta, în timp ce restul de 3/4 nu se plâng de simptome importante.
Tinnitusul poate avea diferite forme și are mai multe propuneri de clasificare. Una din clasificări face diferența între tipul vibrator și nonvibrator, în timp ce alte clasificări propuse fac diferența în clase subiective sau obiective.
Tinnitusul vibrator este produs de transmiterea la nivelul cohleei a vibrațiilor de la țesuturile și organele adiacente, iar cel nonvibrator este produs de modificările biochimice de la nivelul nervului auditiv.
Tinnitusul subiectiv, care este cel mai comun, este auzit numai de către pacient, iar cel obiectiv poate fi auzit cu ajutorul unui stetoscop amplasat în apropierea urechii pacientului.
Mecanismele care produc tinnitusul rămân puțin înțelese. Ele pot avea orice localizare de-a lungul căii auditive de la nucleul cohlear la cortexul auditiv. Unele teorii iau în considerare: leziuni la nivelul celulelor păroase, cohleare, care se descarcă repetat și stimulează firele nervului auditiv într-un ciclu continuu, activitatea spontană la nivelul fibrelor nervoase auditive, hiperactivitate, nervi auditivi la nivel cerebral sau o reducere a activității supresive a cortexului auditiv central asupra activității nervului auditiv.

Cauze de Tinnitus
Tinnitusul poate avea mai multe cauze. Anamneza și examinarea fizică ar trebui direcționate spre descoperirea unor boli. În general, tinnitusul pulsatil, cel unilateral și cel asociat cu alte simptome unilaterale, au posibilitatea mai mare de a fi asociate cu boli asimptomatice, față de cel bilateral.

Tinnitusul subiectiv
Bolile otologice sunt cele mai comune cauze de tinnitus subiectiv. Cele mai multe cauze de tinnitus sunt asemănătoare cu cele de pierderea auzului. Există două tipuri de surditate: de conducere și neurosenzorială.
Surditatea de conducere este produsă de inhibiția transmiterii sunetelor la urechea interioară cauzată de prezența cerumenului, umflarea canalului auditiv extern, de otită externă, perforarea timpanului, fluid la nivelul urechii mijlocii sau anormalități ale lanțului osos (otoscleroza).
Cauzele neurosenzoriale indică o boală sau anormalități ale urechii interne sau ale zonei cohleare, ale nervului VIII cranian.

Cauze selecționate de tinnitus

Tinnitus subiectiv:
- otologie: pierderea auzului, boala Meniere, neurinom de acustic
- ototoxic: medicamente sau substan'e
- neurologic: scleroză multiplă, leziuni la nivelul capului
- metabolic: boli tiroidiene, hiperlipemie, deficit de vitamina B12

Tinnitus obiectiv:
- vascular: leziuni arteriale, venoase, malformații a.v., tumori vasculare
- neurologic: palatomiodonus, spasm muscular stapedial idiopatic, patologia tubului Eustachio

Cel mai comun factor ideologic este inducerea pierderii auzului de către zgomot (Noise - induced hearing loss - NIHL) sau pierderea progresivă a acuității auditive care are loc după avansarea în vârstă (presbiacuzia).
NIHL este cauza cea mai comună de pierdere a auzului, ireversibilă și totuși posibil de prevenit. Screeningul făcut la cei cu expunere excesivă la suntele înalte poate fi realizat prin vizitele de rutină pentru menținerea sănătății.
Consilierea continuă despre riscul de pierdere a auzului este necesară dacă pacientul este expus la zgomote dăunătoare. Pacienții trebuie încurajați să evite expunerile pe termen lung la zgomote înalte și să poarte protecție auditivă dacă este necesar. Părinții trebuie încurajați să ofere protecție auditivă adecvată copiilor lor, cum ar fi dopurile de silicon pentru ureche.
Boala Meniere (acumularea excesivă de endolimfă la nivelul membranei labirintice) este un dignostic de excludere caracterizat de unul sau mai multe simptome care includ: episoade recurente de vertigo, senzatție de plinătate la nivelul urechii, tinnitus și pierderea auzului.
Tinnitusul poate afecta o persoană în două feluri: între atacuri este un sunet zgomotos (uruit). Cu timpul, pierderea auzului și tinnitusul pot deveni permanente sau se reduc.
Neurinomul de acustic este o tumoră benignă, cu originea în celulele Schwann, care acoperă ramura vestibulară a nervului VIII cranial.


Nervul vestibular este distrus foarte încet de neurinomul de acustic așa încât simptomele vestibulare, cum ar fi amețeala sau vertijul, pot fi minime sau tranzitorii. Primul simptom este de obicei tinnitusul. Tinnitusul poate fi prezent cu luni sau ani înainte de pierderea auzului, de asemenea și vertijul.
Tinnitusul este unilateral în 95% din cazuri. El este continuu și mai puțin deranjant decât tinnitusul din boala Meniere.
Medicația ototoxică sau alte substanțe ototoxice sunt cauze comune de tinnitus bilateral. În mod curent, aproape fiecare grup major de medicamente include una sua mai multe componente cu proprietăți ototoxice.

Medicamente care pot provoca tinnitus:
Analgezice: aspirină, antiinflamatoare, nesteroidiene
Antibiotice: aminoglicozide, cloramfenicol, eritromicină, tetraciclină, vancomicină
Chimioterapeutice: bleomicină, cisplatin, mechlorethamine, methotrexat, vincristina
Diuretice de ansă: bumetanide, acid etacrinic, furosemid
Altele: clorochina, metale grele (mercur-plumb), antidepresive heterociclice, chinină

Ototoxicitatea poate acfecta celulele păroase, nervul cranial VIII sau alte conexiuni centrale nervoase.
Daunele produse se pot exterioriza prin pierderea auzului, vertij, tinnitus. Prezența tinnitusului deseori anunță pierderea auzului. Medicamentele ototoxice trebuie folosite cu prudență mai ales dacă sunt și alți factori predispozanți pentru ototoxicitate (de exemplu vârsta înaintată, afecțiuni renale sau hepatice, sarcina, istoric de pierdere a auzului sau expunere excesivă la zgomot).
Administrarea simultană a agenților ototoxici sau tratamentul prelungit cu doze crescute de medicamente ototoxice, trebuie evitată pe cât posibil. Detectarea precoce a ototoxicității și administrarea discontinuă a medicamentelor toxice pot conduce la reversibilitatea completă sau parțială a daunelor.
Bolile neurologice sau traumatismele craniene (sunt cauze ale tinnitusului în procent de 5-10%), de exemplu: fractura de craniu, rană închisă a craniului, scleroza multiplă.
Boli ale articulației templo-mandibulare au fost asociate cu vertijul și tinnitusul, deși mecanismul lor exact nu este clar.
Diferitele boli metabolice pot fi asociate cu tinnitus: hipotiroidism, dislipidemie, anemie, deficit de vitamina B12 sau deficit de zinc.
Mulți pacienți pot avea tinnitus ca semn de boală psihică.

Deși tinnitusul poate contribui la apariția unei stări de depresie, asocierea tinnitus-depresie este mai frecventă la cei cu tulburări de somn sau cu boli psihologice asimptomatice.

Tinnitus obiectiv:
Tinnitusul obiectiv este rar, fiind întâlnit de obicei la cei cu anomalii vasculare (boli neurologice sau de tub eustachian). Pacienții cu anomalii vasculare se plâng de tinnitus pulsatil. Pulsațiile arteriale pot fi transmise la ureche de la vasele arteriale aflate lîngă osul temporal. Sistemul carotidian pietros este sursa cea mai frecventă. Pacienții se plâng de înrăutățirea simptomelor noaptea și alte simptome otologice. Zumzetul venos poate fi auzit la cei cu hipertensiune arterială sau anormalități legate de poziția înaltă a bulbului jugular. Acest tip de tinnitus este mai fin, intensitatea zgomotului este mai scăzută și poate afecta poziția capului, activitatea sau presiunea de-a lungul venei jugulare.
Șunturile arterio-venoase congenitale sunt de obicei asimptomatice, în timp ce șunturile dobândite se asociază frecvent cu tinnitusul pulsatil. Cauzele comune sunt chirurgia sau traumele craniene.
Tumora de glomus este un neoplasm vascular, cu originea la nivelul paragliei din jurul bifurcației carotidiene, bulbului jugular sau arterei timpanice. Aceste tumori pot provoca de obicei un tinnitus puternic pulsatil. Bolile neurologice care provoacă tinnitus includ: palatomioclonus (contracția rapidă repetitivă a mușchilor palatini netezi) și spasm muscular idiopatic stapedial. De obicei, aceste spasme sunt asociate cu boli neurologice cum ar fi: tumora cerebrală (brain-stem tumor), infarctul cerebral sau scleroza multiplă.
Tubul lui Eustachio poate provoca tinnitus. Pacienții pot auzi sunete șuierătoare, suflate, care coincid cu mișcările respirației. Această boală se dezvoltă după o cădere semnificativă în greutate!
De asemenea, pacienții se pot plânge de autofonie (conștientizarea anormală a propriei voci). Simptomele pot dispărea prin manevra Valsalva sau când pacienții țin capul înclinat într-o anumită poziție.

Evaluarea Tinnitusului:
Evaluarea pacientului care are tinnitus începe cu anamneza.
1. Debut
- pierderea progresivă a auzului, tinnitusul și vârsta înaintată sugerează presbiacuzia
- debutul rapid poate fi legat de expunerea la zgomot excesiv sau traumatism cranian
2. Localizarea
- Tinnitus unilateral poate fi cauzat de dopul de cerumen, otită externă, otită medie
- Tinnitus asociat cu surditatea neurosenzorială este specific neurinomului de acustic
3. Caracteristici legate de durată
- Tinnitus continuu acompaniază pierderea auzului
- Tinnitus episodic sugerează boala Meniere
- Tinnitus pulsatil = origine vasculară
4. Caracteristici legate de intensitate
- huruit d eintensitate joasă sugereazp boala Meniere
- intensitate înaltă sugereazp pierdere de auz din cauză neurosenzorială
5. Asociere cu vertij, surditate, plenitudine auriculară
- Boala Meniere
6. Expunerea la factori ototoxici (medicație)
- surditate redusă de zgomot sau medicamente
7. Factori de exacerbare sau de ușurare
- Tinnitusul dependent de tubul lui Eustachio este calmat de poziția culcată a capului
8. Dislipidemia, boala de tiroidă, deficit de vitamina B12, anemia
- sunt cauze posibile
9. Altele
- semnificația tinnitusului pentru viața pacientului
- managementul depinde de modul în care tinnitusul afectează calitatea vieții

O examinare otologică poate fi făcută la cabinetul medicului de familie. Canalul otic extern și membrana timpanului trebuie examinate pentru semnalarea dopului de cerumen, perforarea sau infecția urechii. Examinarea nervilor cranieni trebuie făcută pentru depistarea leziunilor cerebrale sau surditate. De asemenea, ar trebui efectuată auscultația de-a lungul gâtului, periaricular la nivelul orbitei și mastoidei. Tinnitusul de origine venoasă poate fi suprimat prin compresia venei regulare ipsilaterale.
Testele specifice pentru surditatea de cauză reprezintă următoarea etapă a examinării. Tradițional, testarea a fost făcută folosind frecvența de 512Hz sau 1.024Hz.
Testele Weber și Rinne sunt cele mai răspândite. În testul Weber, diapazonul este lovit și plasat pe linia de mijloc a frunții, rădăcina nasului sau bărbiei, iar pacientul trebuie să indice la care ureche sunetul este mai tare.
Sunetul este mai puternic la urechea opusă la cei cu surditate neurosenzorială și de aceeași parte la cei cu surditate datorată conducerii. La pacienții cu auz normal sau surditate bilaterală, sunetele au același nivel la ambele urechi.

La testul Rinne, diapazonul este plasat la nivelul mastoidei pentru a măsura conducerea sunetului de către structura osoasă. Când sunetul nu mai este auzit, diapazonul este plasat în dreptul canalului auditiv pentru a testa conducerea aeriană.

Dacă este mai bună conducerea aeriană decât cea osoasă, auzul este normal sau există surditate neurosenzorială. Dacă este mai mare conducerea osoasă decât cea aeriană, atunci este vorba de surditate de conducere.

Teste diagnostice
Toți pacienții cu tinnitus ar trebui să facă o audiogramă, audiografie, testul vorbirii și timpanometriei. Audiograma inițială va stabili dacă este nevoie de teste suplimentare. Testul tonului pur are rolul de a testa zona periferică a aparatului auditiv. Sunetul trebuie interpretat la nivelul sistemului nervos central înainte de a fi utilizat de pacient. Performanțele slabe la testul de vorbire reflectă patologia de la nivelul sistemului nervos central. Timpanometria ajută la identificarea supurațiilor anterioare ale urechii medii care nu au fost în prealabil detectate, modificări ale membranei timpanice (rigiditate datorată patologiei tubului Eustachio) sau mioclonii ale mușchiului stapedial sau palatin.
Alte măsurători audiologice pentru tinnitus includ teste privind potrivirea frecvenței tinnitusului cu o varietate de stimuli externi, teste privind intensitatea, nivelul minim de acoperire a tinnitusului (testarea diferitelor sunete ce ar putea acoperi tinnitusul) și inhibiția reziduală (se ajunge la descreșterea sau absența tinnitusului după expunerea la un sunet aflat la intensitatea tinnitusului).
Aceste măsurători oferă informații despre tipul de zgomot extern care ar putea acoperi tinnitusul (terapia de mascare).
Investigarea tiroidei, determinarea hematocritului, biochimia completă și profilul lipidic ar putea fi necesare, alături de alte teste suplimentare. Anamneza, examinarea fizică și profilul audiometric conduc către investigațiile necesare.

Pacienții cu tinnitus unilateral sau pulsatil suferă de obicei de boli asimptomatice și se adresează frecvent medicului orl-ist. O evaluare clinică completă trebuie să preceadă investigațiile radiologice. Deoarece tinnitusul pulsatil sugerează anormalități vasculare, este de preferat să se facă computer-tomograf cu substanță de contrast sau RMN al creierului. La pacienții cu tinnitus non pulsatil (continuu) este de preferat să se facă gadolinium RMN. Mulți pacienți cer ambele investigații RMN sau CT pentru o evaluare mai corectă patologică și anatomică.

RMN = rezonanță magnetică nucleară

Rezonanța magnetică nucleară este un test ce folosește câmpul magnetic și energia undelor radio pentru a prelua imagini ale oraganelor și structurilor din interiorul corpului. În cele mai multe cazuri rezonanța magnetică nucleară furnizează informații care nu pot fi oferite de alte explorări ca radiografii, echografii sau computer tomograf.Pentru testarea cu rezonanță magnetică nucleară, partea din organism ce se dorește a fi studiată este plasată în interiorul unei mașini speciale care este, de fapt, un magnet foarte puternic. Informațiile furnizate de către aparat pot fi memorate și stocate într-un computer. Fotografii sau filme ale anumitor expuneri pot fi, de asemenea, efectuate. Uneori se poate folosi și substanța de contrast pentru a oferi imagini mai clare ale organelor și structurilor studiate. Rezonanța magnetică nucleară este folosită pentru a descoperi probleme ca hemoragii, tumori, infecții, blocaje, leziuni ale: creierului, organelor interne, glandelor, vaselor de sânge sau articulațiilor.

MRA = rezonanță magnetică angiografică

CT = computer tomograf

Computer tomograful (CT) folosește raze X pentru a efectua imagini detaliate ale structurilor din interiorul organismului. În timpul testării, pacientul va fi întins pe o masă conectată la scanner-ul computer tomograf-ului, un aparat de dimensiuni mari cu aspectul unui cilindru fără miez. Acesta va trimite impulsuri de raze X prin corpul pacientului. Fiecare impuls durează mai puțin de o secundă și formează imaginea unei felii subțiri din organul sau zona studiată. O parte a scanner-ului se poate înclina, fapt ce permite preluarea imaginilor zonei studiate din diferite poziții. Imaginile sunt memorate într-un computer. Computer tomograful (CT) poate fi folosit pentru studiul oricărui organ al corpului ca ficatul, pancreasul, intestinele, rinichi, glande suprarenale, plămâni și inima. De asemenea poate studia vasele de sânge, oasele și măduva spinării. O vopsea iodată (substanța de contrast) poate fi folosită pentru a face structurile și organele mai ușor de observat pe imaginile computer tomograf. Substanța de contrast poate fi folosită pentru a studia fluxul sanguin, pentru a găsi tumori sau pentru a căuta alte probleme. Substanța de contrast poate fi administrată intravenos sau per os (oral), în funcție de testul dorit. Imaginile computer tomograf pot fi preluate înainte sau după administrarea substanței de contrast.

Pentru că în unele cazuri tinnitusul este ireversibil, pacienții trebuie consiliați asupra impactului pe care îl poate avea acesta asupra vieții și a stărilor emoționale.

TINNITUS - informații pentru pacienți
Ce este tinnitusul?
Tinnitusul este un sunet sau zgomot supărător în ureche. Puteți auzi zgomote țiuite, șuierătoare, bâzâituri sau clinchet. Uneori, acestea reprezintă simptome ale unor boli cum ar fi infecții ale urechii sau boala meniere.
Ce poate produce tinnitusul?
Tinnitusul poate fi cauzat de orice leziune a urechii, infecții ale urechii, cauze neurologice, metabolice, vasculare, medicamente sau substanțe. Persoanele care petrec timp îndelungat auzind zgomote cu tonalitate înaltă ca cele produse de instrumentele muzicale, mașinile de pe șantier, împușcăturile din poligoanele de tragere, sunt cele mai predispuse la tinnitus. Poate, de asemenea, să fie produs de antialgice, antibiotice, antidepresive și sedative.
Cum știe medicul că puteți avea tinnitus?
De obicei, doar dvs puteți auzi tinnitusul. Doctorul dvs vă va examina pentru a putea afla cauza tinnitusului. De asemenea, se poate face o audiogramă, radiografice, CT, RMN, la nivel cranian. Aceste teste pot ajuta medicul să determine cauza tinnitusului. Ar trebui, de asemenea, să vă informați medicul asupra medicamentelor pe care le luați, inclusiv vitamine și medicamente OTC.
Cum este tratat tinnitusul?
Tratând cauzele de tinnitus acesta poate să dispară. Uneori, acesta dispare fără tratament, iar dacă tratamentul nu face să dispară tinnitusul, puteți să faceți și alte lucruri ca să nu vă mai deranjeze aceste sunete. Puteți masca zgomotul de tinnitus ascultând muzică, dar la volum scăzut, sau să vă puneți pe noptieră un ceas care ticăie. Dacă aveți probleme cu auzul, o proteză auditivă vă poate ajuta.
Cum pot proceda ca tinnitusul să nu se înrăutățească?
Dacă tinnitusul dvs se înrăutățește, faceți în așa fel încât să reduceți nivelul de stress. Dormiți suficient, reduceți cantitățile de alcool și cofeină și renunțați la fumat. Evitați să ascultați muzică la volum maxim. Folosiți dopuri de silicon pentru urechi și căști de protecție.
Cum vă poate afecta tinnitusul?
Tinnitusul poate să vă deranjeze din când în când sau permanent. La unele persoane, acesta le împiedică să lucreze sau să se odihnească.

(Dr. Mariana Coman, Revista Medicală Română)

Acufenele pulsatile sunt clasificate ca acufene obiective deoarece sunetele produse pot fi auzite și de alte persoane, prin echipamente speciale sau cu stetoscopul. La alte tipuri de acufene se pare că nu există vreun sunet care să poată fi detectat de altcineva, dar la acufenele pulsatile acest lucru este posibil. Acufenele pulsatile pot apărea ca simptome ale aproape tuturor afecțiunilor urechii.
Este recomandat, dacă ai acufene pulsatile, să ceri ajutorul unui medic specializat în acufene. El îți poate asigura o examinare corectă verificând în primul rând sistemul circulator.

Cauzele acufenelor pulsatile.
Acufenele pulsatile au fost asociate cu următoarele condiții:
- accidente vasculare
- malformații congenitale a vaselor de sânge
- tumori la nivelul jugularei
- tumori ale timpanului
- sunete suspecte la nivelul arterial
- stenoza carotidei
- noduri vasculare (în apropierea canalului auditiv)
- hipertensiune

Doctorul tău te poate ajuta să determini, printr-o serie de teste, dacă acufenele tale sunt pulsatile și ce anume le-a cauzat.
Cunoscând care ar putea fi cauza îți poate recomanda un tratament potrivit.

Cum sună acufenele pulsatile?
Cele mai intâlnite sunete sunt în ritmul propriului tău puls. Uneori se pot auzi și altfel de sunete.
Simptomele acufenelor pulsatile:
- sunetul jos al unei explozii
- sunetele puternice ale unui suflu
- sunetele înalte ale unui ticăit
- bătai ritmice singulare
- bătăi în două faze multiplu

Sunetul unui ticăit rapid, în cazul acufenelor pulsatile, este adesea cauzat de contracțiile urechii mijlocii sau ale vălului palatin. Sunetele joase, energice, care pot fi auzite de către medic, au legătură cu circulația sângelui. Pot fi, de asemenea, asociate cu boala Meniere.

Tratamentul acufenelor pulsatile
Acufenele obiective care sunt asociate cu bătăile inimii, sunt denumite în general acufene pulsatile și cea mai probabilă cauză este o malformație a unui vas de sânge din zona capului sau a gâtului. Adeseori se poate corecta prin chirurgie. Există tratamente pentru acufenele pulsatile, deci ai putea să ceri ajutor. Dacă suferi de această boală, caută ajutor la un personal calificat ca să vezi ce poate fi făcut pentru a-ți ușura viața.

Istoria acufenelor


Primele date despre tratamentul acufenelor datează din istoria antică a egiptenilor. Pentru bâzâitul din urechi, aceștia foloseau infuzii de ulei, tămâie, ierburi și pământ, și le administrau printr-o tulpină roșie pe care o puneau în urechea externă. Mesopotamienii au scris pe plăci de lut documente despre ritualurile și cântecele pe care le cântau pentru a scăpa de zgomotul din urechi. Acestea sunt două dintre cantece: "Orice ai fi, fie ca E să mă protejeze" (E era zeul apei). Cealaltă incantație era: "Dacă a zburat împotriva mea. Și m-a atacat. Oh, 7 ceruri, 7 pământuri, 7 vânturi, 7 focuri, de Rai să fiu exorcizat". Nu cred că au avut rezultate.
Medicina greco-romană timpurie a definit tratamentul acufenelor bazat pe cauze medicale, deci ei au fost primii care au încercat să facă legătura între cele două, acufenele și boala. Dacă de vină era răceala, atunci curățau urechea și își țineau respirația până ieșea infecția din urechi. Dacă acufenele veneau de la cap, atunci făceau masaj și luau miere și suc de castraveți.
Mai târziu, lucrările lui Hipocrate și Aristotel au fost primile care au inițiat ideea de mascare. Aceștia au spus: "Acel bâzâit din ureche încetează dacă se produce un alt sunet. Asta din cauză că un sunet mai puternic îl scoate afară pe cel mai slab".
În Evul Mediu s-a continuat trendul acesta de a băga diverse obiecte în ureche, iar un tratament galez recomanda să iei o pâine calda, să o rupi în două și să pui jumătățile în fiecare ureche și cu ajutorul lui Dumnezeu vei fi vindecat. Asta suna ca în Evul Mediu, dar iată că se face și în zilele noastre în medicina alternativă: O lumânare arzând se pune în ureche pentru a scoate afară ceara și alte impurități. Dar unii susținători spun că este un remediu bun pentru acufene și problemele sinusului.
În Epoca Renașterii, au apărut operațiile în tratamentul acufenelor. Ideea era că vântul va rămâne în ureche, va circula în interiorul ei și astfel va determina mastoidul să permita vântului să iasă afară.
În secolul XIX, lucrarea francezului Jean Marie Gaspard a studiat acufenele având unele idei progresive pe care le folosim și azi. Majoritatea acufenelor erau asociate cu pierderea auzului. El a dat primele descrieri despre acufenele obiective sau subiective, a recunoscut că tratamentele de cele mai multe ori nu reușesc, dar între timp fizicianul a găsit metoda ca acufenele să fie mai ușor suportabile. Aceasta este metoda mascării.
În final, în secolul XIX, tehnologia a avansat. Stimularea electrică a evoluat ca un tratament și medicina a permis mai multe încercări din partea terapiilor chirurgicale.

Ce sunt acufenele?
Acufenele sau tinnitus, este un zgomot sub formă de țiuit, auzit în urechi sau în cap, când de fapt nu există astfel de zgomot în exterior. Acufenele nu sunt o boală propriu-zisă. Ele sunt un simptom negativ al sistemului auditiv, care include urechile și creierul. Mulți oameni suferă de acufene, variind de la forme ușoare la forme severe.

Tipuri de sunete provocate de acufene
Sunt multe sunete diferite asociate cu acufenele, printre cele mai comune sunt:
- țiuit
- bâzâit
- fluierat
- șuierat

Care sunt cauzele acufenei?
Cele mai frecvente cauze ale acufenelor sunt:
- expunerea la sunete puternice
- stres dus la extrem sau traume
- degenerarea oscioarelor din urechea mijlocie
- probleme cu urechile, cum ar fi otoscleroza
- unele medicamente eliberate sau nu pe bază de rețetă

Cauzele majore ale acufenelor, care pot fi prevenite
Există două astfel de cauze:
1. Expunerea la sunete puternice, de exemplu drujbele. Persoanele cele mai expuse sunt muncitorii industriali, fermierii și muncitorii din transport. Concertele rock, boxele puternice din mașini sau muzica ascultată tare în căști.
2. Medicamentația, dacă ai acufene, întotdeauna verifică împreună cu medicul tău dacă medicamentul poate avea efecte adverse asupra urechilor.

Cum te afectează acufenele
Acufenele pot afecta abilitatea de a munci sau de a duce la bun sfârșit activitățile de zi cu zi. Persoanele cu acufene pot suferi de:
- stres dus la extrem
- depresie
- schimbări dese de comportament, depresie și atacuri de anxietate
- tensiune, iritabilitate sau frustrare
- concentrare redusă
- probleme cu somnul

ATENȚIE! Gândurile de sinucidere sunt frecvente în stadiile de început ale bolii.

Consultă medicul dacă ai impresia că ai acufene
Tratamente pentru acufene.
Multe persoane sunt dezinformate că nu se poate face nimic împotriva acufenelor și că sunt nevoiți să se obișnuiască. Deși nu există niciun leac pentru acufene, cei afectați pot învăța tehnici prin care pot gestiona cu succes acufenele și nu va mai reprezenta o problema pentru ei. Persoanele cu acufene pot trăi o viață productivă în continuare.

Evită expunerea la sunete puternice
Zgomotul puternic va afecta acufenele:
- poartă căști de protecție a urechilor când practici activități gălăgioase
- evită cluburile de noapte. Dacă e nevoie să țipi ca să te faci auzit când cineva stă la aproximativ 1 metru de tine, înseamnă că nivelul zgomotului este prea mare și îți va înrăutăți acufenele.

Evită stresul.
Stresul exacerbează efectele acufenelor. Deși stresul este o componentă a vieții de zi cu zi, poți reduce stresul treptat, practicând terapii de relaxare.

Dispozitive auditive
Dispozitivele potrivite și de calitate pot:
- reduce percepția de acufene, îmbunătățindu-ți auzul
- îți scade efortul de a asculta

Medicamentația
Nu există un medicament specific pentru acufene. Sedativele și medicamentele se pot dovedi utile în stadiile de început. Medicina alternativă și acupunctura sunt utile.

Operația
Operația este rar justificată și îți poate agrava acufenele.

Terapia prin hipnoză și terapia de cunoaștere a comportamentului
Terapia prin hipnoză te poate ajuta indirect prin relaxare. Cunoașterea comportamentului, care este oferită de către psihologi, te poate ajuta să:
- îți schimbe viziunea despre acufene
- să te învețe cum să îți reduci atenția acordată acufenelor
- îți controlezi stresul asociat cu acufenele

Dieta
Regimurile alimentare pot fi utile. Oricum dieta este necesară pentru a dovedi dacă alimentele suspecte îți agravează sau nu acufenele. Încearcă să reduci produsele care conțin cofeină și alcool. De asemenea evită apa tonică, nicotina și marijuana.

Alte tratamente
- mascarea acufenelor, care îți poate ameliora simptomele acufenelor în stadiile de început.
- terapia de reantrenare a acufenelor, îți poate reduce percepția acufenelor

Ai grijă la "curele" acufenelor
Există o mulțime de așa numite "cure" ale acufenelor. Majoritatea nu au o bază științifică. Dacă ai o curiozitate despre un anumit tratament, consultă-ți medicul.







Home


Sistemul auditiv
Ce sunt acufenele?
Cum să prevenim

Sfaturi
Tratamente
Noutăți

Manifest
Celebrități
Acufenele și arta

Forum

Jurnal
Contact